Bine aţi venit pe Amelia Racea Online, site dedicat talentatei gimnaste Amelia Racea. Amelia este câştigătoarea medaliei de aur în finala de la bârnă şi medaliată cu bronz pe echipe la Campionatul European din 2010! Amelia a câştigat deasemenea şi titlul individual la competiţiile City of Jesolo Trophy din Italia şi Lugano Trophy din Elveţia. La Festivalul Olimpic al Tineretului European ce a avut loc în Tampere a câştigat în total şase medalii dintre care două de aur (la sărituri şi bârnă) şi patru de argint (la sol, paralele, individual şi cu echipa). Navigând pe acest site poţi afla mai multe despre Amelia!

Nu uita să semnezi Cartea de oaspeţi pentru a-ţi spune părerea despre acest website!

Gimnasta Amelia Racea s-a retras :(


Campioana europeană la bârnă din 2010 de la Birmingham, Amelia Racea a părăsit lotul olimpic de gimnastică al României. Sportiva în vârstă de 18 ani s-a retras din sportul de performanţă şi a ales să se dedice studiilor, ea fiind studentă în primul an la UNEFS Bucureşti. Ultimul concurs oficial la care a participat a fost triunghiularul de la Ulm, din luna aprilie, când România a învins Marea Britanie şi Germania. "A fost decizia ei, nu a avut nicio problemă de sănătate, a considerat că nu mai are aceeaşi plăcere în a face gimnastică şi că nu mai poate merge mai departe în aceste condiţii. Regretăm decizia ei, dar nimeni nu poate fi ţinut cu forţa să facă sport de performanţă", ne-a declarat Anca Grigoraş, director tehnic al FRG.


Ama a început gimnastica la CSS Cetate Deva şi a fost una dintre cele mai promiţătoare junioare din generaţia ei, cucerind argintul la bârnă şi bronzul la sol la Europenele de juniori din 2008. Un an mai târziu, ea devenea vedeta Festivalului Olimpic al Tineretului European de la Tampere după ce obţinea şase medalii, două de aur (sărituri şi bârnă) şi patru de argint (sol, paralele, individual compus şi cu echipa). Racea mai are în palmares o medalie de bronz la individual compus obţinută la Europenele de la Berlin din 2011 şi una de bronz cu echipa, obţinută tot la Europene, Birmingham 2010.



Sursa: Prosport



Ama, îți doresc să fii fericită pe noul drum ales! Deja ne lipsești!
Postat în 12 octombrie 2012
Nume:
E-mail: (optional)
Zâmbet: smile wink wassat tongue laughing sad angry crying 

Control de Spam: Pentru a confirma că nu eşti un spammer, scrie "hello" în secţiunea de mai jos (fără ghilimele).

Content Management Powered by UTF-8 CuteNews



Condiții de Utilizare / Webmaster: Monagym / Găzduit de către: Hermon.net